Desen alb-negru

Aș vrea să-mi povestești cândva cum de reușeai să așterni tăcere peste rana celor ce te desenaseră dincolo de bucata aia de carne cu flacăra verde, care sfida albastrul cerului și supunea firul ierbii.

Acea tăcere, la fel de asurzitoare ca larma tropăită a unei haite de inorogi pitici în sevraj de curcubeu. Îi tot vedeam scotocind prin livezi înflorite, prin târguri și bazaruri, ba chiar și prin muzeele de artă, în efortul lor zadarnic de a-și regăsi iubirea în culori.

Și nimeni, în viața asta, nu e dator nimănui cu vreo durere.