Muza paralelă

Mormanele de ierbivore se întindeau de la marginea pădurii, până ce aceasta se descompunea într-un lăstăriș. Acolo, mlădițele zăceau înlemnite, cu fața la pământ, cu muzica proaspăt oprită și cu iluzia profund ofilită.

Peste vacarm, ninsoarea gemea feeric, cu fulgii ei vanilați și încărcați cu emoții crude. Fulgii se tot foiau pe cer, de parcă pândeau să absoarbă pasiunea râzătoare sub un covor călduros și angelic, purificator de vise și protector de răstigniri inoportune.

Atunci, muza apăsă pe butonul de restart și cuvântă din jilțul vanității, pe care ședea de la facerea lumii încoace, sculptându-și de zor masca:
- Vai, ce deștept ești! Doar că acum aș vrea să ți-o sug.