Propriul Greuceanu

De când a început să-și azvârle lumina în altă parte, soarele mi s-a acoperit cu un voal ce îi conferă o paloare bolnăvicioasă. Între noi s-a țesut o pâclă de particule invizibile, care mi-l întunecă și mi-l înstrăinează. De parcă razele sale și-ar fi pierdut inteligența emoțională, transformându-se în ceață dulceagă.

Iadul care mă apasă pe umeri este lent, tăcut și zdrobitor. Trebuie să strâng rapid gunoiul adunat sub preșul de la intrarea în Paradis, ca să-mi calmez povara și să nu o mai las să mă otrăvească.