Trenul care mă conduce

Mă tot calcă trenul pe care eu îl conduc.

Cred că trenul e de vină.

Sau poate greșesc și sunt eu de vină că i-am băgat cărbuni dintr-ăia ieftini. Să-mi fie învățătură de minte și data viitoare să nu mă mai zgârcesc.

Dar dacă nu-i de la asta, ci pentru că șina nu-i șlefuită cum se cade, că a plouat și a ruginit nițel? Să mă apuc s-o fac ca linsă, de la Nistru pân’ la Tisa. O să-mi ia un an de zile, dar după asta sigur n-o să mă mai calce trenul.

Sau o fi locomotiva prea grea? Poate că ar trebui să-i golesc rezervorul. Am văzut io prin filme. Dau afară balastul și ușurez sarcina. Că altfel, dacă mă apuc să ling șina aia și totul se dovedește a fi degeaba, cine o să mă ierte că am pierdut un an aiurea?

Dar dacă apuc să arunc toți cărbunii în ocean și apoi mi se oprește trenul? E adevărat că astfel n-o să mă mai calce, dar mai bine călcat decât stagnat, durerea bate nimicul. Plus că dacă se împotmolește în vreun tunel, care-s toate înțesate cu balauri (se știe!), e clar că va trebui să-mi caut urgent cămașa de forță.

Așa că nu mai bine nu fac nimic? Dacă e să mă calce din nou, am văzut că nu se moare, deci sunt ok cu asta. O ciorbiță, o foiță, o cabernetă… și pân’ la urmă se reglează lucrurile cumva.

Plus că mai sunt și alții călcați mereu în jurul meu. Dar, ca și mine, se ridică, își îndreaptă o coastă, un femur, un premolar… și merg mai departe. Unii se plâng de asta, alții nu, iar alții nici nu realizează că sunt călcați zilnic. Viața e prea scurtă pentru a-ți pierde vremea cu detalii dintr-astea copilărești, ar zice ei.

Cu timpul, înveți cum să faci să fii călcat mai finuț, că mai bine îl lași să-ți rupă sufletul decât să-ți stingă becul. Sufletul, te piși pe el și-ți crești altul înapoi, dacă-ți trebuie. Oricum, nu ai nimic în el, doar multă iubire plină de puroi.

Și încă ceva: poți să dresezi trenul să te calce mai în scârbă, ca să-l doară și pe el o osie, un piston, ceva… Dar, după o vreme, te gândești că și trenul ăla e un amărât care atâta știe să facă: să te calce pe tine atunci când tu îl conduci. E și el o victimă a universului, ca și tine.

Vorba cântecului: "I had to do this for me because it's all I know."

Oricum, am parcurs cel puțin juma’ din drum, nu mai e chiar așa mult.

🖤