Zăpăceală necurmată

SIS:
Frățioare, am ajuns sătulă până-n gât de Prelungilă ăsta, următorul meu fost. M-am lepădat de scârbavnic, că nu știu dacă mă înțelegi... că atunci când se voia bărbat, mă băga în sinapsă ca să-i sug neuronul și îi găseam dopamina duhnind a coteț savant. Ajunsesem într-o stare la fel de jalnică ca el, așa că am plecat să-mi caut, prin grădina lui, un ghiocel nou pentru 2026. Acolo l-am cules pe Auraș: mai slab de statură și mai înnobilat la viță. Fiecare cu problemele lui.

Astă-toamnă încă mă mai întâlneam cu Prelungilă, împreună cu alte figuri mitologice locale, ca să sporovăim confidențe păcătoase, la un barbut, un șah, o tablă, o labă... Din afară, ziceai că viața ni se află într-un echilibru impecabil, precum futaiul pe un avion în prăbușire. Dinăuntru, multe erau nerostite, incubate în colivii și păzite de niște gânduri imposibil de îmblânzit.

Dar, într-o zi fără soare, brusc și neașteptat, mi-am simțit aripile tăiate pe la spate, de Prelungilă... Oricum, el deja mi le tocise cu poftele lui de zbor, deși habar n-avea de nimic din toate astea. Dar atâta putea el: să mă strângă-n brațe cu entuziasm de copil, apoi să încerce să-mi mângâie sufletul julit de alții, prin vorbe complicate ori nerostite. Prostuțul era de obicei plin de intenții bune, iar acum credea că mi-a greșit cu ceva și de-aia se agita în jurul meu ca o rață pe role... Tot timpul cu urgențe morale, puse mai presus de bucuria de a ne sparge în culori și a adormi împachetați, ca două făpturi date în clocot și dizolvate una-n alta.

Însă durerea-i orgasm și fapta mă omoară. Așa că, de cum se schimbă anul, m-am decis să mi-l dau jos din cap și să-i tai filmul ăsta de culcuș de suport emoțional, în care insistă să ocupe locul greșit. Mă calcă pe nervi cu aerele lui de băiat care le știe pe toate, când începe să abereze teorii sofisticate despre apatia generală de care suferă... Chiar dacă și-ar da seama că și el e înrobit, ca noi toți, n-ar ști să-și transforme handicapul în virtuți și s-ar căca pe el de lene. De aceea mă gândesc să-l scap pe flăcău până și de muză, că poate așa n-o să mă mai sufoce la 3 noaptea cu neplânsele lui bocete.

Dar cu tine, Auraș, emoțiile mele au căpătat altă direcție. Of, unde ai fost tu până acum? Mi-ai devenit, în mod brusc și neașteptat, un real salvator din iadul prin care Prelungilă mă plimba mișelește cu târșul, în timp ce se afla în eterna lui pauză de țigară... Iar eu am tot sperat într-o schimbare și m-am amăgit că or mai intra și dracii lui în hibernare, ca să-și poată dezlănțui măcar din când în când chemarea ancestrală. Dar el a continuat să aibă nevoi de război, se pare că dincolo de noi.

Noroc cu tine, Auraș... îmi ești cel mai bun lucru ce mi se putea întâmpla în acest semestru! Și mă descurc de minune să-mi refac atașamentele după cum vreau eu, ca să rămânem în celulă doar noi doi; că numai așa voi putea să te iubesc pe tine cu adevărat, să te pot face aurul meu! Îți voi fi dedicată și vulnerabilă, cu demolarea tuturor hotarelor ce ne-ar sta în calea plăcerilor pure. Vei putea scrie peste mine cu orice te va face fericit. Și voi fi a ta, pe un tărâm al nostru, creat de noi, pentru noi, peste noi...

Și vai, ce de pulă o să trebuiască să-mi dai, ca să mă reconstruiesc și să mă întorc la menirea mea... de prințesă zilnic abuzată de un făt-frumos... și de merele tale de aur... Că nu știi ce țeapă mi-am luat cu Prelungilă: după ce că-mi aducea merele spălate, nu se îndura să mă muște de partea mai coaptă și nu folosea niciodată cotoarele, că cică se murdărea de rugină... Fiind neabuzată, nu mai înțelegeam ce mi se întâmplă... Unde mi-e făt-frumosul? Cine mi-a umblat la setările basmului? Unde mă aflu? Sunt abandonată fără voia mea?

Apoi prostul s-a apucat să spună la oamenii din lume că eu aș avea probleme la tămâie sau că nu sug sâmburii de piersică până la os... Prelungilă ăsta practic m-a lovit la temelie, apoi m-a azvârlit într-un șanț înspăimântător, din care am încercat îndelung să ies singură... Era beznă. Nu aveam nimic la mine. Nici stâlp de care să mă agăț. Nici ancoră care să mă tragă afară din mit. Nici cal care să mă sară peste ruinele cărora le dădusem deja foc. Nici vreo voce care să-mi dea dezlegare ca să ies la lumină...

Of, Auraș, iartă-mă că-ți dau lacrima asta să mi-o înduri... tocmai când ne aflăm în zorii unei iluzii desăvârșite, care nu credeam să mi se mai întâmple... Dar acum totul geme a tăcere, iar noi scriem peste orice nu ne convine. Și, vezi tu, ciclul ăsta se tot repetă: așa mi-am pus la sertar o colecție de băieți, dar și una de bărbați, din trecutul meu. Și o ediție limitată de fete. Vă iubesc pe toți și pe toate! Chiar am cu ce să mă mândresc în fața oglinzii, dar mai ales în fața celui căruia îi sunt recunoscătoare că m-a numărat ca opțiune...

BRO:
Cum adică, fă, soro? Dacă înțeleg bine, tu nu născocești chiar din nimic, ci iei un sâmbure de adevăr și-l umfli până ce povestea îți devine convenabilă. Apoi, cu conștiința la adăpost, dai Next când ai tu chef și obții brusc, simultan și neașteptat, atât un nou amant, cât și un nou fost. Și te și lauzi că-i trântești pe toți așa, cu mucii-n urzici, fără să înțeleagă care, unde și în ce groapă comună a căzut. Poate că lor nu le era de ajuns speranța în viața pisicilor de apoi; sau poate că singurul lucru toxic pentru echilibrul lor ar fi fost să se simtă disprețuiți, brusc și neașteptat, fără explicație, de către principalul lor regulator emoțional.

Tu îți trăiești perpetuu și recurent o iluzie nesfărâmabilă, în care te simți răpită din turnul castelului de câte un făt-frumos rătăcit. Iar când conștientizezi din nou că (vorba clișeului) salvarea vine doar din interior, îl pui pe erou la păstrare, timp în care îți găsești rapid un personaj nou, care să-ți facă acele farmece numai de tine știute și, astfel, să te încrezi iarăși în himere de-afară.

Pentru voinicul depus la insectar, nu trebuie decât să te dai de trei ori peste cap, să te transformi în scorpie specializată în dușmăneală pasivă și să-i oferi gratuit băiatului un plan de metamorfoză spirituală a sensului intim identitar, către golul unui stomac care se digeră cu spume, apoi se vomită pe sine.

Căci dacă Regina îl face să creadă că fiecare moment și acțiune reprezintă un salt de încredere, deseori ratat, colecția Măriei Tale va ajunge să conțină doar baterii arse repede și degeaba, în timp ce întunericul va continua să-ți stea în drum. Piesa neterminată ți se va colora în orori butaforice, iar visele de ieri îți vor fi scrise peste, preschimbându-ți îngerul personal în durere fantomă, iar lacrimile în aplauze funerare.

Doar masca personajului ți se schimbă odată cu fiecare pagină nouă, nu și basmul repetitiv în care doar tu sălășluiești. Pictezi noile fețe după același chip de lut și același stil, în care tu ești victima unor traume neîmblânzite la timp și rostogolite mai departe; dar niciodată după dorințele sau visele oamenilor înșiși. Poți fi și genială prin modul cum îl împodobești pe erou, dar dacă dihania se vrea doar lungă pe spate, iar tu insiști să-i dai cu maro pe la cur, s-ar putea să arunce în tine cu căcat.

Nu știu de ce, dar îmi amintești de profa aia care voia neapărat să pice vreun chiulangiu și îl întreba care e suma unghiurilor Australiei.

Cât despre chiloții ăia fără pulă, înșirați pe frânghie la uscat și care au jucat, pe rând, rolul inimii frânte, ei sunt cei care au căutat în zadar, în tine, o sevă interioară binefăcătoare, care să te străbată neîntrerupt; și care să rodească măcar vreo trei surcele de pace atunci când arde satul, ca să ne mai domolim și noi vacarmul.

Pe meleagurile unde copilărești tu, plăcerea e stoarsă din durere, trufia ia forma smereniei, iar fuga de asumare face ca legea carnală să compromită orice naturalețe. Bătrânii satului zoresc drumeții ca să nu zăbovească prea îndelung acolo, că cică ar da boala-n ei. Îi zice zăpăceală necurmată. Ce spui, soro, poate te iau la o plimbare, să mai schimbi aerul... Și poate ne apucăm mai repede să numărăm unghiurile alea, că se întunecă devreme și n-avem felinar la raportor.

SIS:
Frățioare, eu ți-am mai zis dar tu nu m-ai ascultat: ăsta e cursul firesc al lucrurilor în viață. Trebuie să te obișnuiești și tu cu asta. N-o să stea mereu lumea după tine, că te prinzi greu și îndoielnic.

De aceea, de acum încolo o să te rog să îmi spui clar și direct când ai nevoie de mine și în ce fel. Dacă poți să-mi comunici exact nevoile tale, o să încerc să te ajut cum pot, ca să fii bine.

BRO:
Nu prea te înțeleg, soro. Cred că avem recepție pe frecvențe diferite. O fi bruiaj de la ruși?

SIS:
Așa sper. Și când or veni, înainte să mă folosească, or să mă întrebe: „Cine v-a spânzurat aici, doamnă?”... Eu aș fuma o țigară, că parcă nu mai am aer. Vrei și tu una?

BRO:
Nu, că încerc să mă las... Dar faza e alta: tu nu vezi că eu atârn în alt ștreang? Și că de la mine se văd diferit unghiurile Australiei?

SIS:
Bă, ăștia vechi măcar știți că fumez dintr-alea roșii, nu negre... că nu-s nici eu perfectă. Dar merg și astea acum, că Auraș a dezertat, iar tu...

Tu mă înțelegi dar nu mă accepți așa cum sunt. Altfel ai fi intrat în jocul meu, care e clar că te-a fascinat dintotdeauna. Și pe care l-ai înțeles suficient de bine încât să te poți redresa din mers, în orice situație. Și ai fi putut îndrepta jocul în favoarea ta, a noastră... Mai ales că ți-am simțit izvorul de iubire necondiționată mereu gata să erupă, dar ca apoi să sece brusc și neașteptat, dintr-un motiv rupt de poveste.

BRO:
Soro, e ca și cum zmeii lui Trump ar înlocui soarele de pe cer cu o lampă pe gaz, iar tu ai degera la lumina post-adevărului sovietic, unsă pe spate cu beta-caroten și susținând că faci plajă la Sun v2.0.

Dacă alegi să vezi realitatea ca o variantă inferioară a imaginației tale și uiți să te actualizezi, vei halucina într-o falsă congruență între cele două lumi. Vrei tu să fii acea imprimantă care se încăpățânează să scrie pe masă, deși e out of paper de anul trecut? Unele lucruri chiar nu pot fi falsificate fără să ni se prăbușească cerul... Sau stai așa: vorbește cu nea Atlas dacă poate să te ajute, că am auzit că se pricepe.

Apropo, după ce ni se termină oxigenul, dacă ai chef, putem merge pe o plajă din Austria ca să adunăm toate unghiile roase și abandonate, apoi să i le ducem profei australe și să pretindem că am înțeles greșit cerințele.

SIS:
Nu mai bine prindem două pisici vamaioate și le împerechem în secret, la răsărit? Adică ele să nu știe. Rămâne secretul nostru. Mai târziu, o să ne simțim amândoi într-o altă viață...